Prosperitatea economiilor latino-americane: cum pragmatismul a invins neo-liberalismul.

Prof. Mihaela Firsirotu

Acest articol face parte dintr-o serie dedicata catorva tari din America Latina. Exista trei motive care pledeaza in favoarea prezentarii evolutiilor acestor tari cititorului din Romania:

In primul rand, vom arata ca politicile neoliberale practicate de Romania in trecut si prezent, sub patronajul si la insistentele binevoitoare ale FMI si, mai recent, ale Asociatiei investitorilor straini au fost experimentate in America Latina cu rezultate ruinatoare in cele mai multe cazuri. La sfarsitul anilor 80 si la inceputul anilor 90, America Latina adopta cu un entuziam induiosator retetele prescrise de vecinul lor de la nord. “ Dogma neolibarala cunoscuta sub numele « Consensul de la Washington” propune un decalog de politici pe care, oricare tara responsabila si sanatoasa la minte ar trebui sa le urmeze daca doreste sa-si asigure cresterea economica si sa iasa din stadiul de subdezvoltare. Elitele din America Latina impresionate, convinse sau ademenite actioneaza cu promptitudine pentru a implementa aceste politici menite sa dea rezultate sigure. Luate impreuna, aceste politici vizau formarea unui sistem economic neoliberal. Oricat de eficiente ar fi in alte contexte, desi aceasta ramane o ipoteza neverificata, aceste politici neoliberale au sfarsit prin a provoca daune imense tarilor latino-americane. Santiso (2006) scrie pe larg si in mod elecvent despre esecul politicilor neoliberale si dezastrul creat prin incercarea de a le traduce in practica.

Lectiile dureroase ale experimentului neoliberal incercat de America Latina ar trebui sa mareasca rezistenta fata de politici similare practicate in Romania si sa grabeasca procesul discreditarii ideologiei neoliberale.

In al doilea rand, credem ca noile modele de dezvoltare adoptate de unele dintre tarile din America Latina sunt relevante pentru Romania. Precum  mai multe dintre tarile Americii Latine, Romania a simtit pe pielea ei dezastrul provocat de cele doua ideologii utopice: comunismul (sau socialismul in cazul Americii Latine) si neoliberalismul, adica fundamentalismul pietei. Suntem de acord cu Santiso (2006) ca in ciuda diferentelor fundamentale ambele sunt “scheme utopice inventate pe alte plaiuri care sacrifica prezentul unor societati intregi pentru un viitor de vis care refuza cu incapatanare sa se implineasca”. Intr-adevar, atat in Romania cat si in America Latina, suporterii lui Marx din trecut si profetii neoliberali de azi propun cu hotarare si fervoare sacrificarea prezentului in cautarea unui viitor marxist fara inegalitati si exploatare sau a unui viitor trandafiriu neoliberal de crestere economica eterna si de competitie neinfranata sub ochiul scrutator al Dumnezeului financiar. Desigur, comunismul, care s-a dovedit a fi un total faliment ca sistem economic si politic, a fost aruncat la gunoiul istoriei acum 20 de ani. Ideologia neoliberala, dominanta si necontestata dupa caderea comunismului este in prezent pusa sub semnul intrebarii si inlaturata in economiile cele mai avansate, desi intr-o maniera mai putin dramatica si cu mai putina fanfara decat in cazul comunismului. Se pare ca in singurele locuri unde guvernele inca se mai agata de aceasta ideologie distructiva sunt unele tari ex-comuniste din Europa de est si centrala si in special Romania. Oare pentru cat timp?

In al treilea rand, ceea ce se petrece in diferite tari din America Latina poate indica o cale de iesire din situatia grea in care se gaseste Romania insasi. America Latina ofera o speranta, o “economie politica a posibilului” (Santiso, 2006), o cale pragmatica a reformei graduale in care pietele sunt reglementate si incadrate de puternice valori sociale. Intr-adevar, in ultimele doua decenii, o transformare impresionanta s-a produs in America Latina. Noile guverne alese democratic par sa aiba ca obiectiv stabilirea unui dialog strans intre institutiile guvernamentale si cetatenii aflati pana recent intr-o conditie de alienare si neputinta. Noii lideri din America Latina – Nicaragua, Argentina, Bolivia, Ecuador, Venezuela, Chile si Brazilia – sunt grupari politice diverse cu baze diferite electorale si, intr-adevar, cu politici divergente. Toti acesti lideri par insa motivati de aspiratia sincera de a orienta politicile guvernamentale catre obtinerea de rezultate palpabile si de a le pune in concordanta, pe cat de mult posibil, cu nevoile si aspiratiile cetatenilor (N.Birns and L.Birns, 2007).

Intr-adevar, spre deosebire de predecesorii lor, ministrii raspunzatori de politicile economice ale acestor tari, precum si guvernatorii bancilor lor centrale au demonstrat in ultimii 10- 15 ani un spirit pragmatic, o intelepciune considerabila si o intelegere clara a esecului politicilor din trecut. Politicile lor economice sunt menite sa dea sperante acestei jumatati de continent epuizata de terapiile de soc si contra-soc, de ajustari si neajustari structurale. Aceste guverne au incercat sa-si construiasca credibilitatea lor si a institutiilor lor guvernamentale. Au adoptat politici economice care tin cont de realitatile sociale concrete ale tarilor respective. Au invatat arta echilibrarii politicilor monetare si fiscale,a compromisurilor dintre pietele libere si reglementarile guvernamentale, au inteles rolul atat al intreprinderilor private cat si al politicilor sociale progresiste in promovarea unei cresteri economice sustinute si a unei societati mai echitabile. N. Birns and L.Birns (2007) noteaza ca, spre deosebire de institutiile de inspiratie neoliberala si politicile trecute din America Latina – cum ar fi privatizarile neincetate si politicile deflationiste – care au tins sa reduca numarul de salariati din sectorul public, noile guverne au crescut in mod invariabil cheltuielile acestul sector si au marit numarul angajatilor guvernamentali; au incurajat printr-un cadru legal favorabil initiativele si organizatiile la nivel comunitar. Autorii citati conclud ca ,prin aceste masuri , mai degraba decat prin redistribuirea radicala a bogatiei, au reusit guvernele din America Latina sa sustina dezvoltarea economica si normele sociale in acelasi timp.

Mai mult decat atat, asa cum arata Levitsky (2007), America Latina cauta noi parteneri economici, ca sursa de investitii si piete de export. Asia, in primul rand China si India, devine un client important si, intr-o anumita masura, un investitor in America Latina.

Accesul la pietele asiatice si infuzia de investitii asiatice au redus dominatia Statelor Unite si a FMI-ului. Guvernele din America Latina considera aceasta o izbanda.

Inutil sa mai spunem ca aceste tari continua sa se loveasca de vechile probleme structurale: un nivel inalt de inechitate sociala si rasiala, dainuind de secole ; coruptia nu a fost eradicata datorita unui stat si institutii inca slabe.

Cu toate acestea, transformarile economice si sociale continua sub conducerea unor guverne alese democratic care se bucura de sprijin popular.

“Rezultatele oferite de sondajele de opinie arata ca in afara catorva state, publicul nu s-a miscat mult spre stanga. Publicul este foarte critic la adresa privatizarilor si, in mare, sustine re-nationalizarea in anumite cazuri. Dar, publicul de pretutindeni [in America Latina], chiar in Bolivia si Venezuela, continua sa imbratiseze comertul liber, sa fie deschis investitiilor straine. Asa ca nu exista o cerinta populara, o cerinta venita din partea alegatorilor pentru o intoarcere spre stanga. Asta nu inseamna ca oamenii se dau in vant dupa neoliberalism dar nu se inregistreaza o tendinta pronuntata catre stanga printre alegatori…”(Levitsky,2007)

La inceputul secolului 21, traiectoriile unor tari ca Chile, Brazilia, Maxic dar si Costa-Rica, Trinidad, Tobago, Columbia, Uruguai printre altele, deschid calea unor mari oportunitati pentru alte tari, inclusiv Romania, “ aparitia inavuata a unei economii politice a posibilului”, scrie Javie Santiso (2006). Asta inseamna ca exista sperante pentru Romania daca guvernul  renunta la ideologia neoliberala,se pune pe treaba iar cetatenii au grija ca guvernul ales de ei sa actioneze spre binele lor.

Urmatorul articol din aceasta serie va fi dedicat demistificarii modelului economic chilian, considerat de unii copilul model al neoliberalismului din America Latina, iar de altii, un exemplu de economie mixta pragmatica. Care este oare realitatea?

Referinte:


Santiso, Janvier. Latin America’s Political Economy of the Possible: Beyond Good Revolutionaries and Free-Marketeers. The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, London, England, 2006. 245.p.


Birns,N and L.Birns “Hemispheric Echoes, The Reverberations of Latin American Populism”. Harvard International August 31, 2007.


Levitsky, Steven “Not the Populism of the Yesteryears.” Harvard International, June 23, 2007.