Pentru un capitalism al proprietarilor

Pentru un capitalism al proprietarilor

Acad. Prof. dr. Yvan Allaire, preşedinte al Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor private şi publice (IGOPP) -Canada

Prof. dr. Mihaela Fîrşirotu, profesor de strategie la Şcoala de ştiinţe ale gestiunii, UQÀM-Canada

(Parerile exprimate in acest articol ii reprezinta exclusiv pe autori)

Cu cei circa 2 000 de lideri politici şi economici reuniţi, pentru două sau trei zile la fiecare sfârşit de ianuarie, sătucul elveţian Davos devine o chintesenţă a umorilor „elitei“ mondiale, un barometru al influenţei schimbătoare a naţiunilor.

Optimismul de paradă al reprezentanţilor occidentali ascundea o profundă nelinişte, teama de o fractură socială. Unii simţeau deja răsuflarea îngheţată, frisonul vestitor al crizelor sociale alimentate de rata şomajului înaltă şi tenace, mai ales printre tineri, de inegalităţile crescânde dintre cetăţeni în privinţa bunăstării, de deprimanta creştere a preţului produselor alimentare, de dificila integrare a emigranţilor şi de eşecul multiculturalismului, de consecinţele sociale şi economice ale măsurilor de austeritate fiscală adoptate de aproape toate ţările dezvoltate şi mai puţin dezvoltate.

Cuplul nepereche Merkel-Sarkozy a făcut la Davos declaraţii solemne de susţinere a monedei euro, dorind să-i tempereze pe speculatori. Şi totuşi, nimeni nu e chiar atât de naiv; Germania va cere ca ansamblul ţărilor Uniunii Europene să adopte politici fiscale, sociale şi economice dure şi precise pentru a obţine sprijinul său financiar.

La Davos 2011 s-au făcut simţite, aproape fizic, o deplasare a puterii economice dinspre Occident către Orient, ca şi desuetudinea modelului economic american şi dominaţia germană asupra Uniunii Europene.

Evident, toanele se schimbă rapid; ţări influente azi sunt lipsite de importanţă mâine şi viceversa. Şi totuşi, nimeni nu a îndrăznit să pună sub semnul îndoielii ascensiunea Chinei şi a Indiei sau rolul decisiv pe care aceste uriaşe ţări îl vor juca în următoarele decenii.

Schimbarea mizei economice

Aceste ţări joacă pe terenul economic după reguli diferite, îşi sprijină dezvoltarea pe reguli economice proprii, adeseori necunoscute în Occident, rivalizează cu economiile occidentale prin intermediul unor întreprinderi aflate adesea în proprietatea statului sau controlate de acesta.

India, de pildă, are numeroase societăţi de stat iar întreprinderile indiene cotate la bursă emit aproape întotdeauna „acţiuni ale promotorului“ care lasă controlul în mâinile fondatorilor şi ale familiilor acestora. De fapt, doar 15% dintre acţiunile societăţilor indiene cotate la bursă sunt deţinute de investitori straini. Guvernul indian a adoptat recent o lege care obligă la sporirea acestui prag la 25% în următorii trei-cinci ani.

Într-adevăr, în societăţi total diferite precum Norvegia, Finlanda, Brazilia, Rusia, India şi China, societăţile de stat sau controlate de stat deţin participări importante în sectoarele nevralgice ale resurselor naturale, băncilor şi telecomunicaţiilor. Rareori aceste guverne îşi lasă societăţile de importanţă strategică vulnerabile la preluarea controlului de către interese străine.

Aceste guverne adoptă tot mai frecvent o formă hibridă de intreprindere de stat. Guvernul păstrează controlul asupra societăţii (sau cel puţin asupra unei minorităţi de blocaj) dar cotează societatea la bursă şi îi deschide capitalul către investitori privaţi. În felul acesta, societatea are acces la surse de capital privat pentru a-şi finanţa dezvoltarea şi beneficiază, în cazurile cele mai fericite, de disciplina în guvernanţă, de transparenţa şi de măsurile de performanţă impuse de cotarea întreprinderii la bursă.

La sfârşitul lui 2010, din primele zece societăţi cu cea mai mare valoare la bursă la nivel mondial, patru erau societăţi hibride de stat cu sediul în China, Rusia şi Brazilia, cu activităţi în domeniul energiei.

Modelul „american“ de întreprindere

Or, modelul tipic „american“ de întreprindere cotată la bursă riscă să nu poată face faţă acestei noi rivalităţi, fiind prea orientat spre performanţa pe termen scurt, prea usor de busculat de nerabdarea „investitorilor“ avizi, dornici de randament rapid şi de cresterea preţului acţiunilor. Aceste firme „model“ sunt prăzi uşoare, miei sacrificaţi pe altarul pieţelor financiare şi al operatorilor şi speculatorilor de toate felurile. Sub presiunea investitorilor nerăbdători şi a atacurilor (reale sau bănuite) ale vânzătorilor de actiuni neposedate ,dar imprumutate si vandute in scopul speculatiei (short-selling) şi ale fondurilor speculative (numite în mod fals hedge funds, adica fonduri de acoperire a riscului), conducătorii acestor firme „model”, bine remuneraţi tocmai pentru a nu opune prea mare rezistenţă, nu mai administrează decât pe termen scurt şi se consacră exclusiv măsurilor destinate a susţine creşterea profitului pe acţiune şi astfel a cotaţiei la bursă.

Nu numai că întreprinderile de acest tip vor suferi din cauza lipsei de viziune pe termen lung şi de tenacitate în competiţia cu întreprinderile venite de aiurea, dar, în plus, ele constituie un model de întreprindere cât se poate de nepotrivit pentru a i se încredinţa dezvoltarea optimă a resurselor naturale ale unei ţări. În Canada, în pofida efortului susţinut din unele medii pentru a promova, chiar a impune acest „model“ american, trama industrială canadiană comportă un mare număr de campioni industriali cu acţionari în poziţie de control, adesea prin intermediul unor acţiuni care dau dreptul la vot multiplu, sau chiar societăţi de stat, societăţi integral private sau cooperative.

Tabelul următor arată distribuţia primelor 100 de mari societăţi comerciale canadiene în 2008. Doar 41 de societăţi au un acţionariat dispersat( adica nimeni nu detine mai mult de 5%-10% din actiunile cu drept de vot); dar chiar şi în cazul lor, multe sunt bănci şi societăţi de asigurări, ferite prin reglementare de preluarea controlului de către terţi, fie ei autohtoni sau straini.In schimb, in Statele Unite, cel puţin 70 din primele 100 de societăţi comerciale sunt construite după modelul societăţii cu proprietari difuzi.

Majoritatea firmelor implicate in criza financiara din 2007-2008 erau exact de acest fel!

FORMELE DE PROPRIETATE ALE PRIMELOR 100 DE MARI ÎNTREPRINDERI CANADIENE

(PE BAZA VENITURILOR DIN 2008)

Sursa: date din Financial Post, compilate de autori

– Societăţi de stat 13

– Proprietate privată 11

– Filiale ale unor societăţi străine 13

– Cooperative 3

– Societăţi cotate la bursă sub controlul unei categorii speciale de acţiuni 12

– Societăţi cotate la bursă cu acţionariat de control 7

– Societăţi cotate la bursă cu acţionariat difuz 41

Copyright, 2009-2010, Allaire şi Fîrşirotu.

Toate drepturile de reproducere sau adaptare totală sau parţială rezervate.

Nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de ideologii şi de alte voci interesate care încearcă să culpabilizeze intreprinderile care nu se conformează viziunii lor despre „intreprinderea comercială ideală“.

Concluzie

Aşa cum am propus la Davos, trebuie să îndemnăm guvernele să favorizeze şi să promoveze o mare diversitate de forme de proprietate pentru întreprinderile lor: de la întreprinderea care rămâne privată 100% până la cooperative, de la întreprinderea cotată la bursă cu acţiuni care dau deobicei fondatorului-entrepreneur al firmei, dreptul la un vot superior procentului de actiuni detinute , (de exemplu 10 voturi pentru ficare actiune detinuta (multiple –vote shares),ceea ce asigura controlul asupra companiei, până la societăţi de stat pure sau hibride, de la firme de familie la afaceri în parteneriat.

În ceea ce priveşte întreprinderea de tip clasic, cu acţionariat dispersat, propunem măsuri menite a fideliza acţionariatul şi a face conducătorii acestui tip de întreprinderi mai puţin sensibili la toanele „investitorilor“ pe termen scurt şi la atacurile speculatorilor, cum ar fi: dreptul de vot să nu fie acordat decât după un an de la cumpărarea acţiunilor; întreprinderea ar putea acorda dividende majorate după o anumită perioadă de deţinere a acţiunilor; guvernele ar putea schimba regulile fiscale în sensul ca taxele pe câştigurile de capital să descreasca in funcţie de lungimea perioadei de deţinere a acţiunilor etc.

În felul acesta se construieşte un capitalism al adevăraţilor proprietari!

22 februarie 2011

Aricolul va fi publicat in franceza in martie 2011,in Revista Forces-Montreal, Canada