În calitate de observator canadian al dezbaterii cu privire la proiectul de exploatare a zăcământului aurifer de la Roșia Montană din România am fost surprins de faptul că promotorul acestui proiect, firma Gabriel Resources este prezentat tot timpul ca fiind o companie canadiană.
Am examinat documente oficiale publice pentru a stabili, parafrazându-l pe Butch Cassidy când vorbeşte cu Sundance Kid, „Who are these guys“ (cine sunt băieţii ăştia).
În primul rând, cine deţine acţiunile care asigură controlul asupra firmei Roşia Montană Gold Corporation, înfiinţată cu scopul exploatării rezervelor de aur de la Roşia Montană?
Structura corporativă creată pentru proiectul Roşia Montană este prezentată în figura de mai jos, preluată din raportul anual prezentat pe 11 martie 2010 de Gabriel Resources:
În primul rând, cine deţine acţiunile care asigură controlul asupra firmei Roşia Montană Gold Corporation, înfiinţată cu scopul exploatării rezervelor de aur de la Roşia Montană?
Structura corporativă creată pentru proiectul Roşia Montană este prezentată în figura de mai jos, preluată din raportul anual prezentat pe 11 martie 2010 de Gabriel Resources:
Se impune o primă observaţie: Gabriel Resources și-a creat structura acţionariatului astfel încât să minimizeze şi impozitul global pe profit, şi impozitele diverşilor investitori. Insula Jersey, Ţările de Jos, Barbados şi teritoriul Yukon din Canada sunt, toate, jurisdicţii foarte îngăduitoare din punct de vedere fiscal, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru companii. Banii generaţi de acest proiect se vor îndrepta spre investitorii din una sau alta dintre aceste jurisdicţii, în funcţie de ceea ce este mai favorabil sub raportul nivelului de impozitare.
Din punct de vedere legal, Roşia Montană Gold Corporation, firma creată special pentru acest proiect, este de fapt controlată (80,46 %) de o companie situată în Jersey, și anume compania Gabriel Resources Ltd. Guvernul român deţine 19,31 %, prin intermediul Minvest SA, iar o firmă privată românească, Foricon SA, deţine 0,23 %. Motivele participării acestei firme private la capitalul acestui proiect nu sunt clare 1 .
Gabriel Resources: o companie canadiană?
Într-adevăr, compania are sediul în Canada iar acţiunile ei sunt listate la Bursa din Toronto, dar acest fapt nu face din ea o societate canadiană. În toate documentele, pro şi contra proiectului Roșia Montană, Gabriel Resources este prezentată ca o „societate canadiană“ sau ca o „companie multinaţională canadiană“. Dar este bine de ştiut că mai important decât sediul companiei este cine controlează compania. Cine va beneficia cel mai mult de pe urma proiectului Roşia Montană? Pe scurt, cine sunt acţionarii acestei „societăţi“?
În Canada, orice acţionar care achiziţionează 10% sau mai mult din acţiunile unei societăţi listate la bursă trebuie să depună o declaraţie în acest sens la Comisia de Valori Mobiliare Canadiană. Astfel, este posibil să se identifice acţionarii care deţin un număr important de acţiuni în orice companie. Societăţile pe acţiuni listate la bursă trebuie să raporteze această informaţie anual, într-un document intitulat Management Proxy Circular.
Iată cine sunt cei mai importanţi acţionari ai firmei Gabriel Resources, conform raportului companiei din data de 14 mai 2010:
1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18,00%
2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18,00%
3. Newmont Canada Limited 14,72% (o filială deţinută în totalitate de societatea minieră Newmont, SUA).
4. În plus, compania a anunţat printr-un comunicat de presă din 18 decembrie 2009 că a finalizat un plasament privat de 67,5 milioane de dolari, prin vânzarea a 30 de milioane de acţiuni (aproape 9% din acţiunile aflate în circulaţie) către BSG Capital Markets,, o entitate aparţinând grupului Barry Steinmetz. Grupul Barry Steinmetz operează în domeniul diamantelor şi mineritului şi are sediul la Geneva.
Hai să adunăm: 18 % + 18 % +14,72 % + 9 % = 59,72 %; aşadar aproape 60% din acţiunile acestei companii „canadiene“ sunt deţinute de companii străine şi de fonduri speculative. Ceea ce înseamnă că aceste fonduri şi aceşti acţionari controlează compania. Şi, cum BSG Capital Markets deţine, de asemenea, dreptul de a cumpăra ieftin alte 9 milioane de acţiuni – drept pe care şi-l va exercita în curând – ajungem la concluzia că aproape 70% din Gabriel Resources este deţinut de acţionari non-canadieni.
Dintre aceştia, fondul speculativ Paulson & Co a dobândit o tristă celebritate datorită procesului intentat de către Securities and Exchange Commission (SEC) împotriva băncii de investiţii americane Goldman Sachs. Există, de asemenea, supoziţii potrivit cărora fondul ar fi fost unul dintre participanţii timpurii la acţiunea speculativă masivă împotriva datoriei statului grec. Întemeietorul fondului, John Paulson, a fost plătit cu peste 8 miliarde de dolari în ultimii trei ani pentru abilităţile sale de speculator.
Electrum Strategic Holdings este descrisă în rapoartele firmei ca deţinând „un portofoliu extins de proprietăţi pentru dezvoltare şi explorări în Europa de Est“. Practic, această organizaţie este şi ea tot un fond speculativ, dar în domeniul aurului.
Un indiciu al adevăratei naţionalităţi a firmei Gabriel Resources este şi naţionalitatea membrilor consiliului său de administraţie. Consiliul este format din opt membri, dintre care doar doi sunt canadieni. Din ceilalţi şase, majoritatea sunt americani. Însuşi directorul General (CEO) al companiei îşi dă adresa personală în Laguna Beach, California.
În consecinţă, mass-media din România, susţinătorii şi opozanţii proiectului Roșia Montană ar trebui să ia cunoştinţă de aceste fapte şi să înceteze a mai acorda o identitate canadiană actualului promotor al proiectului Roşia Montană. Gabriel Resources este de fapt o companie deţinută de speculatori americani şi de alte interese străine, doar deghizată – pentru o mai mare credibilitate, probabil – sub o identitate canadiană.
De ce tocmai Gabriel Resources?
Orice proiect de investiţii care creează locuri de muncă directe şi indirecte generează beneficii pentru o ţară. Pe de altă parte, respectiva ţară trebuie să evalueze cu atenţie tipul de investiţii pe care doreşte să le atragă şi să le sprijine.
Exploatarea resurselor naturale a fost dintotdeauna o sabie cu două tăişuri pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Resursele lor naturale acţionează ca un magnet pentru investitorii străini, în căutare de materii prime ieftine. Promisiunea unei creşteri rapide a numărului de locuri de muncă şi a intensificării activităţii economice este irezistibilă din punct de vedere politic. În ţări cu un potenţial industrial scăzut şi în care forţa de muncă este slab pregătită, probabil că nu există altă cale de ieşire din sărăcie. Este şi România o astfel de ţară?
Din păcate, termenii şi condiţiile negociate de către firmele străine pentru accesul la resursele naturale ale acestor ţări nu sunt, de regulă, cele optime şi, în plus, formularea lor este ambiguă. Ele sfârşesc prin a aduce puţine beneficii reale şi durabile ţărilor respective, dar îmbogăţesc din plin companiile străine.
Costul scăzut al extragerii materiilor prime în ţările în curs de dezvoltare reflectă faptul că în realitate costul lor real este subestimat. Daunele colaterale aduse mediului, deteriorarea stării de sănătate a angajaţilor şi dislocarea comunităţilor din proximitatea exploatării sunt negate, minimizate, contestate prin campanii de publicitate, atunci când nu sunt de-a dreptul ridiculizate de către diverşi actori locali susţinători ai proiectului (indivizi, ziarişti plătiţi de guvern şi de alte organizaţii etc.).
Ţările dezvoltate bogate în materii prime, cum sunt Canada şi Australia, au învăţat să-şi impună condiţiile în desfăşurarea unor activităţi industriale de acest gen şi să obţină un maximum de beneficii economice de pe urma lor. Atunci când proiectele au o importanţă strategică deosebită, spre a asigura exploatarea acestor resurse sunt înfiinţate societăţi cu capital de stat. Toate beneficiile revin astfel ţării.
Pe de altă parte, proiecte controversate pentru efectele lor asupra mediului natural şi social sunt blocate în mod regulat, neluându-se în considerare eventualele beneficii economice. Cum putem evalua proiectul Roşia Montană pornind de la aceste exigenţe?
Acest proiect va transforma o mare zonă geografică într-un veritabil peisaj selenar, la aproximativ 135 de kilometri, de Cluj-Napoca, al treilea oraş ca mărime din România. Procesul de exploatare va face uz de o cantitate masivă de cianură, care trebuie să fie transportată la Roşia Montană de-a lungul a sute de kilometri prin regiuni dens populate. În plus, în ciuda unor argumente contrare aduse de promotorii proiectului, o moştenire a unei civilizaţii timpurii, un adevărat certificat dacic de naştere a poporului român este în pericol de dispariţie.
În multe ţări, aceste fapte ar fi suficiente pentru a respinge proiectul!
Dar dacă, în ciuda acestor aspecte nefavorabile, s-ar hotărî, totuşi, exploatarea rezervelor aurifere de la Roşia Montană, oare cum ar trebui să se procedeze?
Având în vedere natura delicată a proiectului şi potenţialul lui foarte mare de creare de venituri pentru România, guvernul ar putea să evalueze posibilitatea de a exploata Roşia Montană prin intermediul unei societăţi cu capital de stat.
Este însă foarte posibil ca guvernul român să fie strâmtorat financiar şi, prin urmare, incapabil să procure fondurile necesare pentru finanţarea investiţiilor cerute de proiect. În aceste condiţii, guvernul ar trebui să recurgă la un număr de operatori privaţi, interesaţi să investească şi să realizeze proiectul de exploatare minieră. Desigur, guvernul ar trebui să facă apel doar la acele societăţi de minerit care, datorită modului în care operează, se bucură de credibilitate şi respect. Ele vor fi invitate să facă oferte ce vor fi evaluate pe baza performanţei şi a reputaţiei lor antreprenoriale în alte exploatări miniere similare, din alte ţări. Compania care ar depune oferta cea mai atractivă din perspectiva intereselor naţionale ar putea obţine licenţa de exploatare. În aceste condiţii, beneficiile economice pentru ţară ar fi maximizate.
Oare aceasta să fi fost procedura prin care firma Gabriel Resources a fost aleasă şi a obţinut licenţa de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană? Rămâne de explicat de ce Gabriel Resources şi nu alte firme.
NOTE
1 Până în anul 2009, au existat trei companii private românești care dețineau un număr mic de acțiuni în Roșia Montană Gold Corporation: Cartel Bau S.A. (0,23%), Foricon S.A. (0,23%), Comat S.A. (0,23%). În documentele anterioare, Gabriel Resources identifica aceste trei companii drept „companii de stat“. La sfârşitul anului 2009, Gabriel Resources cumpăra acțiunile a două dintre aceste companii. Foricon este acum o companie privată care oferă servicii în domeniul construcţiilor.
În Canada, orice acţionar care achiziţionează 10% sau mai mult din acţiunile unei societăţi listate la bursă trebuie să depună o declaraţie în acest sens la Comisia de Valori Mobiliare Canadiană. Astfel, este posibil să se identifice acţionarii care deţin un număr important de acţiuni în orice companie. Societăţile pe acţiuni listate la bursă trebuie să raporteze această informaţie anual, într-un document intitulat Management Proxy Circular.
Iată cine sunt cei mai importanţi acţionari ai firmei Gabriel Resources, conform raportului companiei din data de 14 mai 2010:
1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18,00%
2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18,00%
3. Newmont Canada Limited 14,72% (o filială deţinută în totalitate de societatea minieră Newmont, SUA).
4. În plus, compania a anunţat printr-un comunicat de presă din 18 decembrie 2009 că a finalizat un plasament privat de 67,5 milioane de dolari, prin vânzarea a 30 de milioane de acţiuni (aproape 9% din acţiunile aflate în circulaţie) către BSG Capital Markets,, o entitate aparţinând grupului Barry Steinmetz. Grupul Barry Steinmetz operează în domeniul diamantelor şi mineritului şi are sediul la Geneva.
Hai să adunăm: 18 % + 18 % +14,72 % + 9 % = 59,72 %; aşadar aproape 60% din acţiunile acestei companii „canadiene“ sunt deţinute de companii străine şi de fonduri speculative. Ceea ce înseamnă că aceste fonduri şi aceşti acţionari controlează compania. Şi, cum BSG Capital Markets deţine, de asemenea, dreptul de a cumpăra ieftin alte 9 milioane de acţiuni – drept pe care şi-l va exercita în curând – ajungem la concluzia că aproape 70% din Gabriel Resources este deţinut de acţionari non-canadieni.
Dintre aceştia, fondul speculativ Paulson & Co a dobândit o tristă celebritate datorită procesului intentat de către Securities and Exchange Commission (SEC) împotriva băncii de investiţii americane Goldman Sachs. Există, de asemenea, supoziţii potrivit cărora fondul ar fi fost unul dintre participanţii timpurii la acţiunea speculativă masivă împotriva datoriei statului grec. Întemeietorul fondului, John Paulson, a fost plătit cu peste 8 miliarde de dolari în ultimii trei ani pentru abilităţile sale de speculator.
Electrum Strategic Holdings este descrisă în rapoartele firmei ca deţinând „un portofoliu extins de proprietăţi pentru dezvoltare şi explorări în Europa de Est“. Practic, această organizaţie este şi ea tot un fond speculativ, dar în domeniul aurului.
Un indiciu al adevăratei naţionalităţi a firmei Gabriel Resources este şi naţionalitatea membrilor consiliului său de administraţie. Consiliul este format din opt membri, dintre care doar doi sunt canadieni. Din ceilalţi şase, majoritatea sunt americani. Însuşi directorul General (CEO) al companiei îşi dă adresa personală în Laguna Beach, California.
În consecinţă, mass-media din România, susţinătorii şi opozanţii proiectului Roșia Montană ar trebui să ia cunoştinţă de aceste fapte şi să înceteze a mai acorda o identitate canadiană actualului promotor al proiectului Roşia Montană. Gabriel Resources este de fapt o companie deţinută de speculatori americani şi de alte interese străine, doar deghizată – pentru o mai mare credibilitate, probabil – sub o identitate canadiană.
De ce tocmai Gabriel Resources?
Orice proiect de investiţii care creează locuri de muncă directe şi indirecte generează beneficii pentru o ţară. Pe de altă parte, respectiva ţară trebuie să evalueze cu atenţie tipul de investiţii pe care doreşte să le atragă şi să le sprijine.
Exploatarea resurselor naturale a fost dintotdeauna o sabie cu două tăişuri pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Resursele lor naturale acţionează ca un magnet pentru investitorii străini, în căutare de materii prime ieftine. Promisiunea unei creşteri rapide a numărului de locuri de muncă şi a intensificării activităţii economice este irezistibilă din punct de vedere politic. În ţări cu un potenţial industrial scăzut şi în care forţa de muncă este slab pregătită, probabil că nu există altă cale de ieşire din sărăcie. Este şi România o astfel de ţară?
Din păcate, termenii şi condiţiile negociate de către firmele străine pentru accesul la resursele naturale ale acestor ţări nu sunt, de regulă, cele optime şi, în plus, formularea lor este ambiguă. Ele sfârşesc prin a aduce puţine beneficii reale şi durabile ţărilor respective, dar îmbogăţesc din plin companiile străine.
Costul scăzut al extragerii materiilor prime în ţările în curs de dezvoltare reflectă faptul că în realitate costul lor real este subestimat. Daunele colaterale aduse mediului, deteriorarea stării de sănătate a angajaţilor şi dislocarea comunităţilor din proximitatea exploatării sunt negate, minimizate, contestate prin campanii de publicitate, atunci când nu sunt de-a dreptul ridiculizate de către diverşi actori locali susţinători ai proiectului (indivizi, ziarişti plătiţi de guvern şi de alte organizaţii etc.).
Ţările dezvoltate bogate în materii prime, cum sunt Canada şi Australia, au învăţat să-şi impună condiţiile în desfăşurarea unor activităţi industriale de acest gen şi să obţină un maximum de beneficii economice de pe urma lor. Atunci când proiectele au o importanţă strategică deosebită, spre a asigura exploatarea acestor resurse sunt înfiinţate societăţi cu capital de stat. Toate beneficiile revin astfel ţării.
Pe de altă parte, proiecte controversate pentru efectele lor asupra mediului natural şi social sunt blocate în mod regulat, neluându-se în considerare eventualele beneficii economice. Cum putem evalua proiectul Roşia Montană pornind de la aceste exigenţe?
Acest proiect va transforma o mare zonă geografică într-un veritabil peisaj selenar, la aproximativ 135 de kilometri, de Cluj-Napoca, al treilea oraş ca mărime din România. Procesul de exploatare va face uz de o cantitate masivă de cianură, care trebuie să fie transportată la Roşia Montană de-a lungul a sute de kilometri prin regiuni dens populate. În plus, în ciuda unor argumente contrare aduse de promotorii proiectului, o moştenire a unei civilizaţii timpurii, un adevărat certificat dacic de naştere a poporului român este în pericol de dispariţie.
În multe ţări, aceste fapte ar fi suficiente pentru a respinge proiectul!
Dar dacă, în ciuda acestor aspecte nefavorabile, s-ar hotărî, totuşi, exploatarea rezervelor aurifere de la Roşia Montană, oare cum ar trebui să se procedeze?
Având în vedere natura delicată a proiectului şi potenţialul lui foarte mare de creare de venituri pentru România, guvernul ar putea să evalueze posibilitatea de a exploata Roşia Montană prin intermediul unei societăţi cu capital de stat.
Este însă foarte posibil ca guvernul român să fie strâmtorat financiar şi, prin urmare, incapabil să procure fondurile necesare pentru finanţarea investiţiilor cerute de proiect. În aceste condiţii, guvernul ar trebui să recurgă la un număr de operatori privaţi, interesaţi să investească şi să realizeze proiectul de exploatare minieră. Desigur, guvernul ar trebui să facă apel doar la acele societăţi de minerit care, datorită modului în care operează, se bucură de credibilitate şi respect. Ele vor fi invitate să facă oferte ce vor fi evaluate pe baza performanţei şi a reputaţiei lor antreprenoriale în alte exploatări miniere similare, din alte ţări. Compania care ar depune oferta cea mai atractivă din perspectiva intereselor naţionale ar putea obţine licenţa de exploatare. În aceste condiţii, beneficiile economice pentru ţară ar fi maximizate.
Oare aceasta să fi fost procedura prin care firma Gabriel Resources a fost aleasă şi a obţinut licenţa de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană? Rămâne de explicat de ce Gabriel Resources şi nu alte firme.
NOTE
1 Până în anul 2009, au existat trei companii private românești care dețineau un număr mic de acțiuni în Roșia Montană Gold Corporation: Cartel Bau S.A. (0,23%), Foricon S.A. (0,23%), Comat S.A. (0,23%). În documentele anterioare, Gabriel Resources identifica aceste trei companii drept „companii de stat“. La sfârşitul anului 2009, Gabriel Resources cumpăra acțiunile a două dintre aceste companii. Foricon este acum o companie privată care oferă servicii în domeniul construcţiilor.
